Iarnă murind

Am iarna la tâmple şi-n gând rătăcind
aud cum mă strigă femeia colind,
mă cheamă spre rod, îmi descântă de viaţă,
când eu mă închid între ziduri de gheaţă.

Îmi las înserarea s-atârne între noi
şi ea mă-nconjoară cu vânt şi cu ploi,
înmoaie omătul ce-l am în privire
şi-mi cresc ghiocei în adânc de simţire.

Mă topesc dinspre ieri ca un om de zăpadă
şi aş vrea ghioceii din piept să se vadă,
palide urme de iarnă murind
în cântecul viu al femeii colind.

29 februarie 2016, Bucureşti