Iarnă pe suflet
sâmbătă, 31 mai 2025
Pe ia cerului, bulgări de iad se-aprind,
De nicăieri se scurg uşor spre infinit,
Cuprins de focuri noi, pe braţe îi cuprind
Să simt durerea lumii în părul meu albit.

Cununa universului cu galaxii ce ard
Se odihneşte-n lacul din ochii-mi obosiţi,
Legându-se cu stele de-al inimii bolard
Ies la lumină demoni, în cuget tăinuiţi.

Vulturii visului, cu pliscuri reci de ger
Întruna rup bucăţi din doruri sângerânde,
Şi-n ritual satanic visele mele pier
Murind pe ruguri noi în focuri tremurânde.

Plâng zările iubirii în iarna mea vetustă,
Lupii m-au părăsit, iar haita lor nebună,
Ca să mă scoată-odat` din viaţa mea îngustă
Urlă pe vârf de deal, durerea mea, la lună.

Pentru destinul meu la cer nu mai fac plângeri,
Doar sufletu-mi aleargă desculţ la Dumnezeu,
Să-l roage cuvios să-mi mai trimită îngeri
Ca să-mi aline oful ce-l port atât de greu