– Hai, copăcel, Ia-ţi umbra şi pleacă, Ia-ţi frunzele toate Şi cuibul cu pui, Ia-ţi umbra şi leagănul mic De pe cracă Şi du-te departe, Şi du-te hai-hui! Hai, du-te şi tu, Umbreluţă de soare. Pe mare există O insulă mare, Acolo te-aşteaptă Un copil care are Nevoie de tine, Umbrelă de soare! Hai, norule alb, Ia-ţi puiul de ploaie Şi du-te şi udă O floare bălaie! Hai, du-te şi tu, Chioşc frumos cu sirop, Porneşte la drum Pe rotiţe, agale, Ai grijă să nu treci Şoseaua pe stop, Ia-ţi umbra Şi umbra paharelor tale! Şi stânca dispare, Şi-un flutur acuş, Hai, du-te şi tu, Minunat pescăruş! Nisipul şi el se topeşte În mare, Şi marea albastră dispare, Dispare… Iar eu mă preschimb În ciulin-mărăcin, Uscat voi vedea Pe Zgăibiţă la soare, Şi umbra lui vrea Să se plimbe puţin? Şi umbra lui, iat-o, Dispare. E bine să ştie Oricine visează Pe lume să fie Doar soare, doar rază, Că umbra e bună, Răcoarea mângâie, Ne stă la picioare, Ne stă la călcâie, Că umbra se-aşează, E bine să ştii, În calea luminii Fierbinţi şi pustii, Nu poate să meargă Decât dacă noi În lumea cea largă O ducem cu noi.
sâmbătă, 19 aprilie 2025