Cu lungile ecouri rămase agățate pe dorurile mute, venite din trecut, aud și glasul vostru, iubite neuitate, rămase-n amintire pe brâuri de sărut. La ora neuitării, tăcerea trecătoare, ce-mi mângâie odihna la orele târzii, se rupe dintr-odată și-n suflet reapare icoana unei muze cu false fantezii. Să fii chiar tu aceea, venită fără veste, în pragul înserării, din toate câte-au fost? O, nicidecum, iubito, eu tainica poveste o știu dintotdeauna aproape pe de rost. De ai fi fost aceea, icoana ta târzie mi-ar fi adus în cuget un dor neistovit, ca-n lunga așteptare venirea ta să fie lumina împăcării căzută din zenit.
joi, 19 iunie 2025