"Idila"

În ceața care tremură pe lac, 
În frunza ce foșneşte-n crâng
Și-n umbrele-nserării, în amurg
Tot freamătă un pitpalac

Mai dolofan, cu ochii ageri, brun
Ce țipă de răsună codru'
La sărbătoarea de Sânpetru :
"Nu mă-puşcați ! Zbor în surghiun. 

De nu mă dați după Marița,
Oricum nimic nu are rost. 
Și voi intra de joi în post
Să-mi scriu pe portativ petiția

Către un cuc și un mierloi bătrân
Ce-şi plâng și ei doruri pe ram
Și care povestesc : oh, în ajun
Speriate de un chiot de bâtlan

Din cuibul nostru au zburat, pe rând
Cucița, mierla gureşă...
Ce greu mi-e singur !-zice cucu-n gând. 
Pustietatea mă apasă...

Fluieră în si bemol, mierloiul.
Și mă vor înțelege, știu precis ! 
Altfel îmi voi porni războiul
Și îl voi câștiga. Am zis !"

Așa se frământa un pitpalac
Păreri de rău prinzând să-l roadă, 
Fiindcă Marița, să-ți spun franc
Era...o mătură cu coadă.