Iedera care se-ntinde Pe pământ, rămâne slabă, Toţi o sfarmă cu piciorul, Şi ea veştejeşte în grabă, Dar, când iedera se-nalţă, Tot mai sus şi mai umbroasă, Cine-o vede, o iubeşte, Lăudând-o, că-i frumoasă. Astfel omul, când rămâne Numai pe pământ cu gândul, Toţi îl ocolesc, cu mâna De departe arătându-l. Dar când omul îşi înalţă Gândul către Cer mereu, Îl iubeşte toată lumea Şi-i ajută Dumnezeu!
sâmbătă, 19 aprilie 2025