Ielele nebune Peste codrul fără vârstă luna nouă se zăreşte Răspândind a sa lumină, braţ la braţ cu mii de astre, În poiana-nmiresmată unde roua străluceşte Şapte fete joacă-n horă, hora Ielelor măiastre. Trupul lor de alabastru nu-i atins decât de voaluri, Iară ochii ca și focul printre umbre strălucesc, Părul negru despletit curge-n nesfârşite valuri, Peste umeri albi şi cruzi curcubeiele plutesc. Dănţuiesc parcă-s nebune cu sâni goi, tremurători, Iar de glezna fină atârnă şnur de-argint cu clopoţei, Unduiesc uşor din şolduri într-un fel ce-ţi dă fiori, Apoi nu-s pentru o clipă, stau ascunse după stei. Se întrupează fără veste lângă o apa de izvor Şi în transă fac descântec pentru noi fără-nţeles, Luna abia mai priveşte stând ascunsă după nor Văzând Ielele nebune cum cămăşi de foc îşi ţes. Timpul cel năvalnic stă pentr-o clipă într-un în loc Vrăjit fiind de-a lor privire, de-al lor cânt seducător, Numai el le poate vede, doar când luna-i la soroc, Omu-n prejmă nu le place, nu-i dorit ca spectator.
sâmbătă, 31 mai 2025