“Dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.” Matei 6:15) Fiţi sfinţi!-acest imperativ divin Îmi biciuieşte inima pustie Când cugetul nu mi-e curat, senin, Şi remuşcările şuvoaie vin Pe matca neagră de vinovăţie. Greşelile-mi ca zale zăngănesc În lanţul vinei, ce mă-ncătuşează, Şi-aceste legături mă răscolesc Dar văd o cale: Tatăl meu ceresc E Cel ce iartă şi eliberează! Sunt fiu şi îndrăznesc, dar mă-nfior Când bat la poarta îndurării sfinte Şi văd, ah!-văd acolo un zăvor; Vreau să-l deschid, nu pot, cer ajutor Strigând: ce este-acest zăvor, Părinte? Şi din Cuvânt răspunsul a venit: Este zăvorul tău de neiertare; Priveşte-n jur la cei ce ţi-au greşit Şi care-aşteaptă cu un duh mâhnit Să faci, zâmbind, un pas spre împăcare. Mă las de-acest mesaj adânc pătruns Şi înţeleg că nu-i de-ajuns ca-n poartă Să baţi, cerând, şi să aştepţi răspuns, Căci drumul spre-ndurare e ascuns Acelor care, neiubind, nu iartă. Eu vreau să iert!- m-aud din nou strigând, Să scap de legătura neiertării, Să văd zăvorul la pământ căzând Şi-apoi, cu pacea-n inimă şi-n gând, Să pot deschide poarta îndurării. Abia atunci, ca iertător iertat Care-a primit şi-a oferit iubire, Mulţumitor c-am fost eliberat, Eu voi trăi în pace îmbrăcat, Sorbind şi respirând neprihănire. Simion Felix Marţian (Din volumul „Cărări de lumină”)
sâmbătă, 31 mai 2025