Iluzii ,,made in China”
miercuri, 16 iulie 2025
dau volumul tăcerii mai tare
să aud cerul
nu am mască pentru acest
bal al deşertăciunii
am doar un zâmbet ce camuflează
nopțile albe

primăvara îmi dă rețeta perfectă
pentru a-mi îmblânzi sinele virusat
de iluzii ,,made in China"

respir de pe ramuri verzi
clipa înghetață
și mă rog pentru a opta minune
incitând lumina să-mi coboare în vene
încă o doză de speranță