ILUZII ŞI NOIMĂ

Iluzii senine, spuneţi- mi ce vedeţi,
Acolo un- desăvârsirea se strecoară!?
Altarul muşchilor, de verde, iscodiţi,
Ori dulcea miere, în vene, ce- i amară?

Extazul pulberii într- un neant de cui,
Ori visul, ce s- a spart în înfieratul ghem?
Trădările oştenilor, sau viaţa soarelui,
În care tot pământul e un gol monden?..

Iluzii senine, spuneţi- mi, ce simţiţi,
Când vă apasă vântul, în mlaştina cu nuferi?
O adiere rară, ce în plăceri o ţintuiţi,
Să nu goliţi nici lacul, nici ceru-n care sufăr?

Iluzii, mânaţi- mă prin voi, pe mine,
Să răsplatesc şi eu c-un adevăr- minciuna,
Scăldaţi- mă, în vise, aşa cum se cuvine,
Iluziile mele, visarea mea e una.

Iluzii senine, să nu mă miluiţi, nicicând,
S-audă Domnul de a mea eternizare...
Ochii deschişi au visele, ce fulguie pe rând,
Şi- aduc alte iluzii, de stele născătoare...

Iluzii scurte, ca şi astă viaţă, vă treceţi,
Cum râurile trec şi sub o alta nouă formă,
Dar nu uitaţi privirea mea să mi-o alegeţi
Din a luminii vrajă, nestinsă-n noimă!..

Lilia Manole