Îmbrățișarea iernii

În zăpada afânată
ce se troienea în noapte,
ne trânteam uşor pe spate,
lasând a noastre amprente,
pe jos imprimate.

Ne distram privind apoi
urmele-n zăpadă,
ce păreau extratereştri
dansând tumultuos, ardent,
într-o  sarabandă.

Agăţam în treacăt crengi
scuturând zăpada,
albi din cap până-n picioare
îmi furai o sărutare
şi începea joaca.

Tu alergai să mă prinzi,
mijlocelul să-mi cuprinzi,
te-mbrăţişam îmbujorată,
şi-ţi dădeam şi eu apoi,
sărutarea înapoi.

Ajungeam târziu acasă -
focul - stins, perdeaua – trasă,
dar o noapte aşa frumoasă
nu se uita niciodată,
azi, am părul nins…