Cel ce aspiră încă să-și rostească sensibila trăire-n poezie, cel invitat la cina-mpărătească hrănind cu har umila-i fantezie, cel ce ofrandă-aduce tot ce are Aceluia ce-nseamnă însăși Viața cel ce se-ntoarce veșnic la izvoare și-i pregătit oricând pentru povața oricui ar fi dispus să îl învețe, cel ce se-ncumetă-a privi-n tăcere să-L vadă-n faptele ce par răzlețe pe Cel ce, Singur, știe-a lor durere și le păstrează-n viață prin Iubire, cel ce-n poeme-ncearcă să cuprindă esența vie-ascunsă-n elixire și din tabloul Vieții să desprindă ce Pictorul a vrut să-nfățișeze prin umbrele pe Chipul nemuririi, cel ce-ndrăznește să se adreseze prin efemere versuri omenirii, muindu-și pana-n disperarea mută, reînviind speranța și-n cuvinte întreaga lui iubire așternută, din toate câte sunt, luând aminte, cel ce avea atât de mult a spune cândva, prin rimele-i meșteșugite ar mai putea un alt poem compune decât cel al Tăcerii nesfârșite?
sâmbătă, 19 aprilie 2025