- Unde ești Noe? Hai, pânzele sus Și arca ancoreaz-o într-un doc, Primește-mă pe vasul tău ca mus Că norii se adună ca-n talcioc, Din bici or să pocnească furioși Și-n ape vor sufla atâta vânt Că vor privi din ceruri curioși Cum răul e spălat de pe pământ. Pe punte ia-o și pe muza mea, Nu a rănit pe nimeni de când știu, O lume nouă-aș construi cu ea Și versuri de iubire am să scriu. - Invoci, iubire, cerul peste noi Să își reverse furii și stihii, Dar oare nu-s destule atâtea ploi Și-atâtea nopți de dor și insomnii? Regretele că nu ne-am fost nicicând Mai mult decât o stâncă-n Ararat Pe care cu făclia unui gând Cândva, după potop am ancorat? Dar cât avem o palmă de pământ Și-un ciob de cer senin deasupra ei Vom fim pereche-n versuri și-un cuvânt Ne va uni în scrieri de condei. Ioan Grigoraș & Liliana Trif