Într-o grădină-n Cişmigiu, pe-o bancă spre estradă, Stau dragul meu acum şi scriu şi gândurile-mi zboară. Și micul lac uşor brăzdat de lunecarea bărcii, Pare o mare de cleştar, ascunsă între sălcii. Dar a trecut frumoasa vară, e toamnă iar în Cişmigiu, Stau şi acum pe aceeaşi bancă, şi scriu…şi scriu… Era atâta soare odată Ş-atâtea păsări ciripeau, Gândeam atunci că viaţa-ntreagă va fi iubire şi speram. E toamnă iar în Cişmigiu şi frunzele îngălbenesc, Se aştern pe jos în gros covor, sub paşi ce nu se mai opresc. Ici, colo, vezi câte-o idilă înfiripată trecător Şi oamenii care se plimbă cu paşi uşori, mânaţi de dor… Ca o regină în hermină, apare iarna la șosea, În Cişmigiu plutesc în aer, frumoşii fulgi de nea. Eu sunt iubita lui acum şi-n parc ne sărutăm Sub crengi albite de zăpadă de toate noi uităm. E primăvară şi firavi au apărut şi ghiocei, Copacii se îmbracă-n floare şi zumzăie albine-n ei. Pe un covor multicolor de flori înmiresmate, Se joacă raze aurii din soare scăpărate. Un fluturaş cu aripi blânde, anunţă împlinirea, Fetiţa mea-i aceea care, certifică iubirea. Si ca balanţă a dreptăţii, sfârşit de septembrie, Se naşte Florence-Susanne, să-mi împlinească visele.
sâmbătă, 31 mai 2025