În faţa Creaţiei Adesea când stau şi cuget La câte Doamne, ai creat În Cerul cel vast, minunat, Misterul îmi creşte-n suflet Şi resemnat fiind în umblet, Mă plec umil îngenunchiat În rugă sfântă prosternat, S-aud al preamăririi sunet. Şi în umblarea minţii mele Pân’spre misterele creării Cu taina mare-a aşezării, Prin măiestria sa de stele Îmi vorbesc de toate cele, Ce stau ascunse întrebării Desfăşurată-n largul zării: Cine domneşte peste ele? Îmi spun de Înţelepciunea Cea ’Naltă şi Nemărginită Şi de lucrarea-I nesfârşită, Ce se-arată prin minunea Când urmăreşti creaţiunea ’N puterea Sa cea infinită Prin gloria în veci vestită: Că iubirea a-nvins genunea! Flavius Laurian Duverna 08 decembrie 2013
sâmbătă, 31 mai 2025