M-am împăcat cu gândul că vei pleca departe, Să-ţi construieşti destinul cu sufletu-mpăcat Lăsând în urmă vraja privirii care coase, Un suflet rupt de dor şi-adânc prea sfâşiat. Am strâns în ochi doar praf pierdut în paşii grei Tot rătăcind prin stele pe cerul fără nori, Şi am simţit un fulger atât de adânc înfipt Căci m-au trecut şi ape şi mulţi prea reci fiori. Vedeam doar umbre dese ce tot dansau de zor În jurul unui foc înalt şi fără de culoare, Simţeam miros de piele ce sfârâia pe jar Şi liniştea strivită în prea multă uitare. Am prins de mână roata care stătea pe loc Şi i-am dat drumul vieţii prea repede la vale, Şi tot privind la ea am tresărit ca vântul Când chipul tău senin mi-a apărut în cale. De atâta bucurie am strâns în braţe cerul Şi ţie ţi-am dat luna şi stelele curate Lăsând în urmă vraja privirii care coase Şi gândul meu cel negru că vei pleca departe.
sâmbătă, 31 mai 2025