pe când se despicau zorii vocea metalică spărgea văzduhul în puzderia de fulgi luminoși stratul adâncului s-a cutremurat in nomine patris glasurile au amuțit muzica divină se înălța solemn timpul încremenea secundar se refăcea bucată cu bucată întregul univers et filii buzele mele se mișcau imperceptibil într-o taină profană am amorțit cu stropi de rugăciune pe frunte stingeam stelele aprinse-n cruce pe marginile nopții lăsam boabele de lacrimi semn al treceri mele peste gânduri et spiritus sancti m-am desprins apoi din palma ta învâtrindu-ți inelul pe deget s-a făcut iar lumină cerul s-a îndepărtat de ape tu m-ai deschis ca pe o carte uitată m-ai răsfoit filă cu filă întru cunoașterea deplină plutești eteric înlăuntrul meu nu îndrăznești să mă cuprinzi stai cu genunchii aplecați cu degetele înfipte în mădulare pândești nașterea mea care îți va fi cândva mama glasurile se sting în tânguiri deșarte zorii se aprind până dincolo de tărâmul umbrelor din piramidă
sâmbătă, 31 mai 2025