În orașul cu trei sute de biserici, De trei ani, Sună clopotele-ntruna... Și orașu-i plin de lume Ce se-ntreabă: - Unde-i sfântul? Unde-i sfânta fără nume?... Pentru cine sună-ntruna clopotele de trei ani?... Preoții-mbrăcați în negru, ca și cioclii, De trei ani, Încruntați privesc mulțimea albă adunată-n stradă, Preoții-mbrăcați în negru păsărilor mari de pradă Tremură când văd mulțimea răzvrătită de trei ani!... - Unde-i sfântul? Unde-i sfânta fără nume? Să ne spună, Pentru cine sună-ntruna clopotele de trei ani? Cui trimitem noi atâtea lumânări Și-atâția bani? Unde-i sfânta iertătoare de păcate?... Să ne spună... Și-ntrebările mulțimii răzvrătite Se ridică Ca și valurile mării frământate de furtună, Și-n orașul cu trei sute de biserici Parcă pică Din văzduh amenințarea: - Să ne spună... să ne spună... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În orașul cu trei sute de biserici, De trei zile, Nu mai sună nici un clopot - nici un clopot de aramă; Și orașul cu trei sute de biserici, De trei zile, Pare-a fi pictat în dosul unui geam de panoramă!...
sâmbătă, 19 aprilie 2025