Mă priveşti cu zâmbetul prins între două maluri, dincolo de el, sunt eu, lupoaică albă, cu sufletul rezemat in tinereţile mele. mi-e frică să trec, e atât de îngust hotarul dintre răsărit şi apus. Te privesc în răgazul dintre două gânduri, dincolo de el, eşti tu, vultur rănit, cu sufletul umbrit de nelinşti, despici apusul până când o primăvară indiferentă îşi va vărsa prea plinul de înflorire pe un hotar de piatră.
sâmbătă, 31 mai 2025