Burcel în şanţ muri strivind O tigvă păgânească, Şoimu-n redan căzu răcnind: Moldova să trăiască! Curcanul cel voinic şi bun, El, Peneş, spune-acestea, Dar n-a spus tot. Eu vreau să spun Deplin acum povestea. Burcel era oltean, un pui, Ajuns din întâmplare Între flăcăii din Vaslui, Viteaz minune-mare. Iar când muri, strivind în şanţ O tigvă păgânească, Strigat-a bietul dorobanţ: Muntenia să trăiască! Burcel şi Şoim, trăsniţi în zbor Căzură-n şanţ deodată; Strigând deodată ţara lor Cea-n două despicată. Alăturea de ei gemea Căzut şi căpitanul, Izbit de moarte se trudea Cu ochii-nchişi sărmanul. El auzise pe cei doi Ce spuseră-n cădere, Şi jalnic se înălţă-n noroi, Privindu-i cu durere. Şi zise-apoi: O ţară e, Cum una ni-e mânia! Muntenia, Moldova ce? Trăiască România! Atunci şi Şoimu şi Burcel Cu faţa înseninată Priviră lung şi-adânc la el, Şi-au tresărit deodată. Spre-acelaşi loc, spre nord privind, Şi sus apoi, tăria, Toţi trei strigar-atunci murind: Trăiască România!
sâmbătă, 19 aprilie 2025