În seara de Crăciun
sâmbătă, 31 mai 2025
În seara de Crăciun.

Se-aud colinde, seara-n drum,
luminile se-aprind în praguri,
la geamuri strălucesc şiraguri,
de beculeţe verzi, precum
stele-ngheţate-n tremur fin,
miroase-a cozonaci şi-a vin.

E-atâta viaţă şi iertare,
sfioşi colindătorii cântă,
se mai aud în depărtare
şi alte voci în seara sfântă.

Zăpada s-a topit pe case,
mai sunt mormane doar pe drum,
din cer cad stropii de mătase,
ce se-mpletesc în cozi de fum.

În case, bucuroşi de azi,
cu globuri strălucind în noapte,
stau aşezaţi pe lângă brazi,
copii cuminţi, vorbind în şoapte.