Zăpada-nvârtoşase tot pământul Troiene strămutate-n cer O horă au încins pe loc, cu vântul Și ningea tone de mister. La mine-n suflet era primăvară: Un boț cu ochi țineam la sân Parcă era un pui de căprioară Ce-şi încălzea boticu-n fân. Acasă mai aveam un pui de ciută Ce inimioara și-o frângea, Că frățiorul când veni să-şi vadă, Erau prea mulți ! Nu-nțelegea Că fiecare pui avea mama lui Și printre lacrimi, mă-ntreba: "Atâția ai făcut, mămica mea ?" Trecut-au ani de-atunci. Peste treizeci Și puii mei, la rându-le, au pui. Dar eu nu uit doi obrăjori ca doi dovleci Și-un vârf de nas ca nitul unui cui Doi ochi care topeau troienele din cer Ningea cu fluturi floarea de salcâm Câmpia sufletului înflorea mister Cu drag, țineam un boț de om la sân.
sâmbătă, 31 mai 2025