Zic că lumea mare e Când bat disperate Ușa lui Ianuarie Amintiri uitate. Toate se înghesuie Ca în cozi de plată Să-mi propuie-o Persie Prea demult uitată. Poate și vreo Indie Din era străveche Cu versete blâde ce Nu mai au pereche. Georgia cu stemele Și cu marea-n stele Când scria poemele Șota Rustaveli. Încă toate Chinele Una câte una Unde-au plâns ruinile Li Tai Pe și Luna. Vreau să spun de fapt că nu Le resping din viață, Dar le puse lacătu' Literați de piață. Poezia -zic - azi doar E desăvârșită, Iar ce-a fost fu înzadar Și e învechită. Numai în istorie Poate să rămână Și e iluzorie Rima ei ca frână. Și mă tem eu, dragelor Amintiri frumoase, N-oi fi-n pofta largelor Și-nvățate mase. Dar privind la prozele Ce au moft prin țară Am jelit că rozele Le-am lăsat afară. Când văzui cum sfârtecă Simțul versuri șchioape Cugetând cu pântecul - Le vrui iar aproape. Ușa lui Ianuarie Am deschis-o largă: „Dați-mi, surioarelor, Muzica mea dragă! Ritmurile, rimele Să-mi fie tovarăși...” N-oi fi cu mulțimile Anu-acesta iarăși! Victor Bragagiu
sâmbătă, 31 mai 2025