Incertitudine

La început,
mi s-a oprit toatã lumina în piept
şi am devenit opacã.
Lucrurile au curs spre mine,
unele pentru a se oglindi în inima mea,
altele atrase de lumina orbitoare…

Treptat, am devenit un zid
pe care se sprijinã lumina
ca o iederã
ce se înalţã,
şi se înalţã…
Am ajuns sã dau cu mâna la o parte
lumina verde
ca sã pot vedea lucrurile
de dincolo de mine.

Acum privirea mea şi-a inversat direcţia.
Mã uit în abisuri pe care nu le visam
pânã mai ieri.
Vãd atomi care se ciocnesc
cu mişcãri browniene,
vãd fractali-secunde
care concentreazã în ei eternitatea lucrurilor
ce au rãmas captive în inima mea.

Sunt ca un embrion în mijlocul luminii.

Aştept sã mã renascã lumina,
dar nu ştiu ce voi fi.
Simt ca un foşnet de ape
sau un foc ce mocneşte,
simt o adiere de vânt
sau aripi ce dau sã creascã
asemenea seminţelor din pãmânt.
Dar nu ştiu încã ce voi fi…