Ninge liniște de stele Peste măgură, pe vale Și se-ndoaie brațe grele După salbe de cristale. De la zare până-n zare E tăcere argintată Sub pași limpezi de ninsoare Ce dansează fermecată. Se învârte balerină De sar fulgii de pe plete Din lumină în lumină Fără ca să se repete. Când se ogoiește parcă Și așa ușor se cerne Că se-aud cum fulgii calcă Descălțați peste troiene. Prin furtunile de pace Trec încet rănind tihnirea Că de când mă știu îmi place Cum recită fulguirea. Ascultând versuri pufoase Mă pierd tot în poezie Și nu-s treburi, nici foloase Într-o clipă de vecie. De sus liniștirea ninge Slove dalbe și tăcute Parcă mă-nconjoară îngeri Inima să mi-o asculte. Numai ea poate să spere, Visele să și le țese Jumătate în durere, Jumătate-n frumusețe. Încercând cumva a spune Dintr-un piept timid și veșted Că e tihna o minune Și-armonie numai crește. „Bine - nu vreau să se frângă Nesfârșirile precise...” Și trecui ușor pe lângă Vremea ce încărunțise. Victor Bragagiu
sâmbătă, 31 mai 2025