Înfumurare

Am căutat, precum o runǎ,
Adevărul
Şi-am dat peste minciună.
E trist
Şi, 
Când mǎ sâcâie neadevǎrul,
Numai pe mine am ranchiună.
Că mint,
Cum minte lumea toată,
Nu mă surprinde în niciun fel,
Dar sufăr pentru asta,
Câteodată,
Ca o femeie ce n-a primit inel.
Nu-s obsedat,
Cǎ sunt întreg la ,,tâmplă”
Şi-atunci când îmi doresc să am 
O scriere-nchegatǎ.
Spuneţi şi voi,
E o înfumurare blestemată?
Doamnelor şi Domnilor, 
Dacă mi se-ntâmplă şi mie asta,
Ca tuturor celor care trăiesc
Din seva poeziei,
Îmi fac mea culpa îndată
Şi-am să mă-nham la muncile câmpiei.

Florin Vasilescu ( samoila )-Din volumul ,,Pe aripi de gând”