"Draga mea, sunt o realitate, Între durere şi dor, Un spaţiu gol Al iubirilor ce mor. Sunt mister, fantasma pe care mulţi o alungă. Sunt amăgire-mi sunt şi umbră. Sunt fericire, Când şi când, când lacrimile-ţi curg." Mă rodea vârful inimii-ntr-o zi. M-a înţepat şi-am sângerat. Mult timp nu am mai fost nimic din ce obişnuiam să fiu... Am dus mâna la piept şi-am scos un fulg. Mi-am zis că-i fulg de nea întâia oară, Căci, înăuntru, aşa frig mi-era. Brusc, o durere acută m-a lovit în tâmplă. Foile de cuvinte se scutură, Iar ochii ard în flăcări. Pe buze curgea cenuşă Şi smoală albă pe obraji. A mai rămas o urmă: cărbunele stins al unui creion, ce stă şi-ascultă... Ce-am fost? Ce sunt? ce eşti? Ce nu vom fi? Înger în minte şi demon în suflet; Asta mi-ai spus că eşti. Iar eu - opusul tău... De m-aş împiedica vreodată de un munte şi ne-am prinde mâinile-n sărut, Spune-mi, dragul meu, vom fi Vreodată mai mult?
sâmbătă, 31 mai 2025