Trecea un înger, pe un scaun negru așezat. Trecea prin aer, liniștit și mândru. Eu îl priveam de la fereastră, cum prin ziduri trece ca prin fum. Primește-mi un cuvânt, strigai, tu, îngere, împins din rai de-un vânt stârnit, de-o apăsare a vreunui gând cu mult mai mare. Dar îngerul tăcea, trecea pe-un scaun negru stând, citind o carte veche, strălucind în legătura-i de argint, și grea. Trecu prin blocul nou din piață. Trecu prin chioșcul alămiu al stațiunii de benzină, abstras, divin. Primește-mi, îngere, strigai, paharul care-l beau, cu vin. Pâinea primește-mi-o și sarea... Mi-apasă-n coastă înserarea. Dar îngerul tăcea, trecea prin soba din odaia mea. Pe un scaun negru sta, citind o carte grea cu solzi de-argint. Când fu în dreptul meu, strigai - o, îngere venit din rai, mă lasă să m-atârn și eu de scaunul tău, de brațul tău. Abia putui de un picior de scaun, să m-agăț din zbor. Astfel prin aer și prin ziduri cu îngerul zburam și eu, la fel cum flutură în vânt mătasa unui steag înfrint! Și mă răneam de-acoperișe, de ramurile verzi, piezișe, și mă izbeam de stâlpii lungi, de cabluri și de sârme și de dungi... Mă desprinsei de sus căzând în piața înserată, liniștită. O, el se-ndepărta zburând, prin aer și prin ziduri străbătând cu cartea-n mâini, citind cu patimă necontenită. O, el se-ndepărta și eu tot mai vroiam să-l văd, prin seară. ...Dar el s-a dus alunecând, împins în rai ca de un vânt, sau, poate, de-apăsarea unui gând cu mult mai mare.
sâmbătă, 19 aprilie 2025