Îngerul meu
sâmbătă, 31 mai 2025
Îngerul meu

A coborât un înger dintre nori,
cu ochi verzi și aripi din lumină,
a sădit în mine niște flori,
ce mi-au făcut din suflet o grădină!

A coborât un înger dintre astre
cu-o primăvară blândă în privire,
mi-a sădit în suflet flori albastre
și în noapte vise de iubire!

L-am căutat apoi o viață-ntreagă,
să-i spun că-i mulțumesc și că sunt bine,
că făptura lui mi-e tare dragă
și l-am găsit și a rămas cu mine!