Se simte o briză la marginea mării Când Soarele-apune și-ndeamnă spre mal Mănunchiuri de raze, purtate pe val În vuiet ce-i cânt de iubire-nserării. Îmi pare, nisipul, că arde și-așteaptă Să vină, din ceruri și Lună, sărut, Din stele – răcoarea și-n vârfuri, tăcut, Un vis ce-a mai fost, alintându-l în șoaptă: “Te-ai rupt din eter, devenind o-ntâmplare, Un înger al nopții, plecat și căzut În lumea prin care, pustiu, abătut, Un țărm își plângea depărtarea de mare. Ai vrut să-i unești cu fărâme din tine, Iar lacrimi de mare, purtate pe val, Să-i fie săruturi cu iz de coral Și-atingeri cu rostul durerea-i s-aline. ” Tresare nisipul, iar visul dispare Lăsându-i, ca urme-ale șoaptelor-vis, Mici semne ce par că, în el, au înscris Povestea iubirii, c-un țărm și o mare.
sâmbătă, 31 mai 2025