O,tu înserare,de ce stai la pândă cu străjerii tăi ce vor întuneca tot pământul? Lasă-ne măcare o clipă de lumină să răzbim printre aștrii și lună luându-ne de mână... Acum,când înserarea s-a lăsat port în suflet,un noian de vise ce mă îndeamnă să urc, în clipa dăruită, pe raza lunii,aruncând orice povară, ce-mi îngreuna trăirea... Chiar de voi îndura rătăciri deșarte voi urca încet și frumos unde sufletu-mi va prinde aripi! Ajunsă acolo sus, înaripată îi voi șopti copilului din mine: -Copile,râzi aici și pe pamânt iubind frumosul, căci cerul și pamântul vor dura mereu doar viața se duce precum fulgul. -Iubește viața cu bune și cu rele aducându-ți aminte, doar moartea ne adună pe rând. -Copile,după cum vezi, doar viață trăită frumos poate pune laolaltă pământul,soarele și florile.
sâmbătă, 31 mai 2025