“Un fluviu adevărat nu se sperie de clocotul mării - se aruncă în ea.” Grigore Vieru - Azi nu mai ştiu de scrisul mi-e lizibil Că mâinile atât de mult iubesc Tot ce-i înalt, eteric, intangibil, C-un fel desprins de lume, nefiresc. Sunt tremurate slovele, cerneala Fluidă ca o sevă de stejar, Așterne-n versuri tandre îndoiala Că desluşeşti scânteile din jar. Dar dacă-ţi culci pe strunele viorii Urechea şi-n tăcere o s-asculţi Vei auzi cum se adapă norii Din urma mic-a paşilor desculţi. - Azi îţi dezmierd uşor caligrafia Cu ochii-nchiși, al pielii pergament Păstrează-n profunzime poezia, Fragilitatea primului moment Când dezveleam emoţii sub cerneala Ce-ţi cântă enigmatică în toc, Iar părul dens, întunecat ca smoala Mă cheamă-ntr-o poveste, lângă foc. Tu ai un fel al tău irezistibil De-a mă iubi când dulce, când amar, Iar gura ta-mi descrie intangibil Atâtea aritmii, imaginar. Liliana Trif & Ioan Grigoraș
sâmbătă, 31 mai 2025