Interna slăbiciune

Te-aș căuta acolo în țărână
unde te-a pus lopata de coșmar,
Să-ți spun cât îmi lipsești, o,  dulce zână,
și că te strig, dar totul e-n zadar.

Când te-ai grăbit spre zări îndepărtate
ca cerul să îți fie adăpost,
Plecării tale spre eternitate
cu siguranță, i-ai găsit un rost.

De ce să plâng a trupului cădere
într-un pământ prea greu și prea tăcut,
Când știu că ai decis cu a ta vrere
să-ți faci din nori eternul așternut?

Te-ai ridicat având o misiune:
Să mă veghezi, de-acolo, din amvon,
Cu nevăzuta ta afecțiune
să îmi insufli darul de-a fi om.

Să mă ferești de a greșelii tagmă,
de provocări ce ură-or slobozi,
de negrul ce va curge ca o magmă
ca să nu văd lumina peste zi.

Știu că te-ai dus în depărtări celeste
pe al meu tată să îl regăsești,
să retrăiți iubirea de poveste,
Dar scumpă mamă, ce mult îmi lipsești!

Să îmi accepți interna slăbiciune
Acolo, la mormânt când voi veni
de te-oi ruga c-o caldă rugăciune
măcar în vise să te pot privi.