Mă-ntorc ȋntr-un coșmar fixat în patru ace, Lumina pe zăbrele apucă să se joace, Pereţi de mucegai se-apleacă peste mine, Iar luna prin chepeng se tulbură şi tace. Se-aude clipocit dintr-un canal defect, Afară se aude îndemnul pentru pace, Din val în val se sparge întinderea de ape Şi-n pântecul celest, câte un nor ce zace, Porneşte-o cruciadă, dar numai în tăcere, Căci ploaia s-a ascuns în ochii mei, tenace; Aştept şi azi sentinţa pentru decapitare, Călăul îmi pândește tot sângele, rapace, Îmi pun mâna la frunte să simt dacă rămâne O urmă de nădejde, ce-n aur se preface. Oftatul meu prelung răzbește în ecou Spre ultima nocturnă a corbului vorace, Aud şi-ngân întruna, refren după refren, Sperând că tot ce-i sumbru în mine se desface. Pretenţia la viaţă, desigur – iluzoriu – , Mă ţine-n braţe calde şi-apasă pe torace; Se-aude-o cheie-ntoarsă, metalizând cu mine – Zâmbesc şi păcătoasa din mine iar mă place. 23 septembrie 2016 – 16 decembrie 2018, Constanţa
sâmbătă, 31 mai 2025