Când lipsa verbului ţi se zbate sub tâmple te opreşti, imediat, din orice cuvânt. Te înalţi peste orice urme de şoapte şi te-ascunzi în tăcere până trece bătaia de vânt. Îţi muşti pe buze rătăciri de silabe şi îneci în lacrimi orice început de gând. Fereşte-ţi privirea, reneagă-ţi auzul şi, mai ales, nu te încrede în niciun avânt. Zâmbeşte. Numai zâmbirea poate aduce un verb, înapoi, cu picioarele pe pământ.