Într-o lume ideală, În care însăși căderea se ridică și zboară, Mă pierd, sau uit de mine, nu știu... De parcă n-am trăit vreodată, sau Am învățat în sfârșit să o fac... Într-o lume ideală, Câte aș vrea să mai spun, Cuvinte fără nume, sau nume lipsite de cuvinte, Chei întoarse în broaște Stricate sau Rupturi de gând înfipte în Carne... Câte aș vrea să spun, Câtor oameni, Câtor suflete care nu m-au înțeles sau care nu m-au cunoscut niciodată, sau care nu mă vor cunoaște vreodată... Câte lumi ideale se ascund în noi toți, Cu speranțe oarbe sau realiste, Cu povești de iubire aprinse sau stinse, Cu răni cicatrizate sau încă deschise... Câte idealuri în noi și tot mai încăpem sub soare, Fiindcă iubirea limite nu are... Într-o lume ideală, Pe câți aș vrea să cert, să pălmuiesc, Să cerșesc iertare sau să cer socoteală, Să dau timpi înapoi, să întorc lumea pe dos în a mea favoare, să retrag cuvinte aruncate, să anulez răul... Să încerc să înțeleg și să fiu înțeleasă, Să stau la o tăcere cu toți cei de la masă...să meditam... Să medităm... Să o luăm de la capăt, Să acordam șanse Sau să nu respingem rănind... Să iubim mai mult Și ascultăm ploaia de lacrimi Din cer căzând... Într-o lume ideală, aș vrea să iert mai mult și să fiu iertată... Să nu mai sufăr și să fiu iubită Și apreciată mai mult... Aș vrea să fiu mai înțeleaptă și Mai înțelegătoare, cerșind aceeași Favoare... Într-o lume ideală în care spunem Lucrurilor pe nume și nimic Nu doare... Într-o utopie a sorții care se zbate În noi ca să ne propulseze sau Ca să ne doboare...cine mai știe?... Câte suflete nu conțin în ele Orașe goale?... Ca niște clape de pian nemuzicale...
sâmbătă, 31 mai 2025