Într-o lumea prea săracă

Azi, pădurea mea iar pleacă 
pe un drum în altă lume, 
Frunzele vrea să-şi găsească 
printre vreascuri fără nume.
Înserări uitate-n clipe 
plâng cu adieri domoale, 
Zori lăsaţi atât de-aproape 
trec pe drumuri de petale.

Mă ridic să-ţi rup o rază 
din poemul meu desculţ, 
Adormită într-o frază 
tu visezi floarea de colţ.
Nici o umbră nu vorbeşte 
de iubiri sau de tristeţi, 
Amintirea-mi viscoleşte 
anii primei tinereţi.

Mor pe câmpuri maci ucişi 
între coasele flămânde, 
Ochii mei rămân închişi, 
când lacrima lor te-ascunde.
Mâna ta catifelată, 
ca o boare care pleacă, 
Strânge dorul de-altădată, 
într-o lumea prea săracă.

Un pian păşeşte-noapte 
peste melodia noastră, 
Valuri vin tot mai sărate 
lângă flori de mare-albastră.
Spre iubirea mea pierdută 
fără de cărări şi drum 
Treci ca o necunoscută, 
lăsând poze-ntr-un album.