Trăim in era nepăsării crunte, O colectivă vină am crescut de a tăcea când focul de sub frunte ne lumina al visului ținut. Mărșăluim spre-o nevăzută soartă, La încălțări nici aripi nu mai sunt când vin ”cizmari”, cu propria lor hartă, să ne traseze drumul-n amănunt. Organizați într-o secretă castă ne-nșiră legi, edicte de urmat: Să fim soldații fără vis sub țeastă ce or urma parcursul programat. Și ne târâm spre hăul fără nume, ”Soldați” suntem, avizi de dezertări, Dar propria voință ni-e fărâme și nu-ndrăznim ca să privim spre zări. Acolo e Lumina,-în orizonturi, lipsită de-nceput sau de sfârșit, E bătălia pe-ale vieții fronturi cu propriul vis lipsit de ostășit. Când din tranșee unul ne surprinde și rupe lanțul de la încălțări, Sunt dintre noi ce sar până la grinde să-l prindă cu plăcere în cătări. Și pleacă glonțul, nesătul din fire, să prindă-n pulberi al schimbării rost lăsând în urmă cruda adormire să fie așternut și adăpost. Doar goală li-e desaga sufletească când țeava flintei sună retrograd Și nu mai văd prin fum ca să citească un ordin de mărire în nou grad. Traim în era fumului ce vine din țeava unor flinte de ”eroi” Ce-au adoptat pornirile sangvine ducând de fapt, internul lor război.
sâmbătă, 31 mai 2025