Doar moartea are culoarea tristeţii metalului ce taie ierburi şi oameni, rămâne lutul umed în care crapă coaja seminţelor, verdele mugur de cearcăn stelar absoarbe lumina. Irizări strălucitoare şi reci îmbată ochii cu lichide migrate peste orizont frăgezind în culori crepusculul. O poezie cât un oraş în aşteptare, risipire de suflet după o pagină de visare ruptă din cotidian. Insulă de speranţă... Nu există altă opţiune ce ne înşală cu ceaţă, alte margini se nasc fără să deosebim aparenţele. În tot ce crezi îţi regăseşti iubirea.
duminică, 15 iunie 2025