Este primăvară, soare şi merii sunt albi de floare. Dinspre livezi te îmbie un parfum ce se transformă în suc dulce-acrişor, avâd aromă de măr. Peste vară, merişoare mai întâi verzi la culoare se transformă într-o noapte, în merele acum coapte. Mărul galben îl îmbie sub a arşiţei văpaie, setea-i pârjoleşte trupul şi Adam doarme pe-o claie. Se trezeşte şi zăreşte mărul auriu din pom şi fără sa stea pe gânduri îl înhaţă – măi, ce om! Mărul îi rămâne-n gât, deşi Adam tot înghite, o sa vadă lumea-ntreagă ce-ai făcut pe negândite! Într-o altă poieniţă, Eva cade în ispită şi culege două mere, dar precaută, chitită, le ascunde sub cămaşă să nu fie oropsită... Merele sunt parfumate, acrişoare, mari şi roşii – că se văd de la distanţă şi îmbie pofticioşii. Adam o vede pe Eva - jos în vale, la izvoare şi-l cuprinde marea sete văzându-i merele-n zare. De sub tufe lunecând, într-un măr-domnesc se suie şarpele chitit să-i facă - fructul oprit să-l înceapă. Se preface că nu ştie şi să-ncerce îi îmbie, cu un mare măr-domnesc, pe cei doi ce nu-ndrăznesc. Pentru mărul roşu, mare, calcă porunca-n picioare... Mai târziu, pe luna plină, Eva si Adam suspină, dar suspină de plăcere – a-nceput luna de miere, chiar acolo, jos, pe-o claie, în grădina lui tataie...
sâmbătă, 31 mai 2025