Îți las un semn la poartă, să nu uiți

- Azi nu mai sunt cărbuni nici jar pe foc 
Și orologiul plânge de mijloc, 
Secundele închise-n colivii 
Așteaptă primăvara, să revii, 
Dar poate tu nu vrei să mă mai știi. 

De dragobete am să-ți scriu cu dor, 
N-am să-ți compun sonete pe picior, 
Îți las un semn la poartă, să nu uiți 
Că ieri ne mai plimbam prin colb desculți, 
Dar astăzi știu că nu vrei să m-asculți. 

De mă iubești, cum mi-ai șoptit cândva, 
Lasă-mi un vers cu rimă-n poarta ta 
Și-am să-l citesc în zilele pustii 
Mințindu-mă că poate-ai să revii 
Să ne iubim măcar în poezii.

De ce-am fugit prin vise înapoi?
L-am căutat pe-acela-n care noi
Adăpostiţi de iarnă şi de frig
Am pus în calea veşniciei dig…
Şi sunt aici chiar dacă nu te strig.

Mi-e vocea stinsă, sufletul e mut,
De dorul tău, iubite, abătut
Mi-e drumul printre asprele zăpezi.
Dezgheţul ai putea să-l inventezi
De dragul meu sau dacă nu mă crezi

Întreabă zorii unde m-au găsit
Şi unde merge timpul irosit,
De ce port încă primăvara-n gând
Şi-n buzunare visul tremurând?
De ce te-ascund în trupul meu plăpând?