Iubirea!

Sunt munți înalți, însă iubirea ’i-ntrece-n piscurile sale,
E marea-adâncă dar iubirea e mai ceva în profunzimi –
Sunt drumuri lungi însă nici unul nu-i poate sta vreodată-n cale,
Țâșnește chiar de-i îngropată în nesfârșite adâncimi.

Iubirea-i corolarul vieții, sublimul rost de-a exista
Este balsamul suferinței, ea ne alină inima –
Îndrăgostiții simt c-au aripi, în față nu le poate sta
Nici sărăcia, nici puterea, nu reușește-ai dezarma.

Iubirea pentru-aproape este, un alt motiv de fericire,
N-ai dușmănii, n-ai apăsare, și nici motive de război,
Suflet ușor și o chemare de-a fi lângă Dumnezeire,
Iar inima-ți tresaltă vesel când ajuți semeni în nevoi.

Căci la-nceput a fost Cuvântul, ce cu iubire a zidit,
Iar noi, urmași, pe tot Pământul, pios, cu zel, l-am ascultat –
Iubirea este clăditoare în tot ce-i viu și-nsuflețit,
La ”chip cioplit” și ”sfinte moaște”, noi nicăieri nu ne-am rugat!