Iubirea

Iubirea e ca fata ce sfioasă
În umbră știe pasul să-şi reţină,
Imperturbabilă, tendenţioasă,
Sub revărsarea nudă de lumină.

Din tainice adâncuri suie pură,
Transfigurare  de culori spectrale -
O cupa rece să o duci la gură,
Vibrant urcuși de simţuri ancestrale.

Şi-o sorbi adânc, supremă împlinire
A umbrei ce se dăltuie femeie
C-un meşteşug sortit, în tăinuire,					
Să ardă şi perpetuu  să scânteie...

Iubirea e ca apa care vine
Cu cât mai multă, cu atât mai iute,
Lăsând în urmă umbre şi lumine
De începuturi încă ne-ncepute.

(Din vol. "Confesiuni pentru două generații")