(numărat alb de spaime) da mamă știu că trimiți fregate de griji să-mi susțină flotila plecată să cucerească țara minune chipul ce mereu mă urmărește din spatele ochilor viața aceasta zdrențuită pe margini am ascultat nesmintit sfatul tău și am luat uscătorul cu mine grație lui rănile mele vor prinde o coajă frumoasă aurie pâinea scoasă din cuptorul trupului va lăsa arome dulcege în cerul gurii ziua va aluneca tăcut grumazul (când e tensionat timpului i se mișcă ciudat omușorul) va desfolia blând clipele le va trimite în uitare fii liniștită nu mai invoc focul ceresc nu-i panaceu de vindecare am aflat în cele din urmă craterul suferinței se poate umple cu oameni de tablă zgomotul îți va distrage atenția suficient de la țipătul ce va sparge disperarea în tine mii de fărâme rugăciunea are genunchii crăpați zadar credința precum coptura se scurge din buboiul prea copt acum când viitorul te-ncepe frecvent vei decoji impersonal mucegaiul din colțurile vieții filele poveștii decartează altfel decarii decât pe vremea ta carnea se umple de aripi unele roșii luate pe cartela destinului (ele sunt cel mai des măsluite dedal are rezervă de ceară) celelalte la negru din rămășițe de curcubeie plecată demult mai știam cum săpau nopțile voluptăți curate în trupuri înainte de-a le pune gaj pentru pachetul complet vilă-mașină-postbineplătit nu mă mai tem simt în fiecare os vibrațiile răstignirii unele scot sunet de flaut diminețile trec anoste mamă nu mă bântuite coșmarul necesarei scrumiri (i-am înțeles rostul) poate doar partitura de weekend să aibă o cheie mai sonoră spre asfințit când marea se îneacă în mare și nu mai contează deloc nici țara minune nici flotila ce mi-a înlocuit vertebra zborului zarea ți s-a topit în pupila dorului mamă infinitul e orb și nu ai cui trimite scrisoarea ta de protest
sâmbătă, 31 mai 2025