Ai plecat spre zorii iubirii tale, fluturii dimineții ți-au răsărit în cale zâmbetul,l-ai lăsat la plecare contopit cu briza de mare… Aievea e destinul,zâmbind în fiecare visul tău scăldat în soare și mare în floarea de mac și în floarea de soare unde ești iubirea mea ,oare? Te văd pe cer plutind în noapte citesc povești și îți vorbesc în șoapte dispari tăcută în raza ta de lună unde ești ?...cine-o să spună?... Tu din izvor ,te-ai făcut nor din floare albă, pură din ogor, un pescăruș cu-al mării dor… unde ești ,al meu amor?... Din sentimentul care învie greierul ne cântă o melodie mireasma florilor de vie… inima mea ,de ce ești , pustie? Te-am căutat în fel și chip, săpând în piatră și nisip, te-am căutat în razele de soare, iubirea mea ,unde ești oare?... Din coajă albă de copac iubirii noastre i-am făcut iatac am pus și florile de mac să-ți amintească ,că-s sărac! Te-ai dus, iubito,spre destin mi-ai aruncat și florile de crin uitând în grabă ,al meu suspin… dar bogăția ,uneori e un chin! Te-am căutat în fel și chip sculptând în piatră și nisip eu sunt artistul florilor de mac, ce te iubește sincer,deși tac, fiind copil de om sărac! Lucian Tătar-Poezie 19 iunie 2017 Olhao
sâmbătă, 31 mai 2025