Iubirea mea,odorul meu
sâmbătă, 31 mai 2025
Din clipele  de altă dată 
Îmi amintesc de seara-n care,
Iubirea mea nevinovată ,
Porneam în ultima plimbare. 

Mergeam ținându-ne de mână, 
Tacuti, și triști, și nu credeam ,
Că ceea ce urma să vină ,
Atât de tare va durea. 
………………………………

De prin copaci cu triluri mii,  
Un trist concert ne-ncântă 
Și mierlele cândva zglobii 
Cu glas duios ne cântă. 

Copacii cu al lor parfum 
Și frunze mișcătoare 
Își luau un ultim rămas bun 
Plecandu-se agale. 

Îmbrățișați pe-o bancă stăm 
Și-mi spui că va fi bine, 
Și  c-un sărut , o lacrimă 
Mi-o ștergi, dar alta vine .

Dar te oprești, căci timpu-i dus, 
Din dulcea-ți sărutare, 
Să-mi spui că mă iubești nespus 
Cu o ultimă suflare .

Te du în tihnă scump odor 
Și-n pace odihnește, 
Nu voi uita al nostru-amor 
Plecat în lumi celeste. 
…………………………………
În parc mi-i pasul  rătăcit  
Iar  banca este goală ,
Și-mi amintesc cât ne-ai iubit 
C-o dragoste duală. 

Și s-amplinit un an de când  
Te-ai dus la Dumnezeu,
Iar eu te port mereu în gând ,
Iubirea mea, odorul meu. 

Caprar Florin