Iubito numai nu veni din nou, cu-același colț de rai strivit pe buze, cărări adânci se-nșiră-n părul tău, o toamnă-ți trage clopotul prin frunze! Doar umbra ți-o mai simt foșnind adânc, în patul fără urme de-nserare, se stinge luna când spre cer eu plâng, cerându-ți să te-ntorci cu disperare. Mă răstignesc tăcerile din mine, pustiu-și face zid la umbra mea, eu scrijelesc cu coji de dor spre tine, să pot găsi un ciob din urma ta. Iubito numai nu veni din nou, strângând la pieptu-ți lungi cărări sub soare, eu te aștept la țărmul uitat de visul tău, chiar dacă cerul tău se oglindește-n mare!
sâmbătă, 31 mai 2025