Mai ştii cum altădată în noapte ascultam Celesta simfonie iar luna strălucea? Şi de pe buze mierea din şoapte culegeam? Duioasă fericirea în focul inimii cocea. Dar ai plecat ,iubite , şi lumea-ai împărţit În lacrimi şi durere, în existenţă-amară, Ai luat cu tine dorul şi tot ce am iubit Ascunse în privirea ce trist mă-nconjoară. Te-am căutat în ramul neînflorit în mai Am plâns cu liliacul bătut de gânduri rele, Am tresărit în noapte crezând că mă chemai Şi am luptat cu gânduri sfâşietor de grele. Atât amar am dus,pe rând,în saci la moară Trecând pe drumul greu pavat doar cu iluzii Iar zâmbetul ce te-ncânta a învăţat să piară Strivit de valul trist creat de noi confuzii. Ai revenit în satul pustiu fără de tine Iar primăvara-n lacrimi de flori s-a bucurat Şi visurile-mi albe pe ramuri sunt ciorchine Ce-aşteaptă să-l culeagă iubitul meu plecat. Tăcută-am stat deoparte privindu-te cum treci Şi-n urma ta şi cerul şi norii tot revarsă Parfum de trandafiri peste nelinişti reci Ce lumea o inundă cand te-ai intors acasă. Te-aştept sub ploaia albă de liliac în floare Să scuturăm copacul cu versurile coapte Să desenăm iubirea în curcubeu sub soare Drept punte între stele si nesfârşite şoapte.
sâmbătă, 31 mai 2025