Izvor Etern de Viaţă!... O, Doamne Sfânt, Izvor Etern de Viaţă şi lumină, Miracol Nepătruns, de-a noastră minte mărginită, Mister nedesluşit şi tainic, a cărei balanţă-nclină Spre infinitul veşnic al puterii-n forţa cea Divină, Neexplicabil şi pătruns de taine mintea s-o reţină, Aşa ai fost şi în etern vei fi în gloria nemărginită, Şi-n veşnicia Universului, mărirea va fi neclintită Căci numai Tu eşti singurul, căruia să-I aparţină! Fiinţă nepătrunsă-n planuri în opera Ta creatoare, Tu-atunci când zici se face, şi numai prin Cuvânt De porunceşti, îndată ia fiinţă inestimabila lucrare Ce-n spaţiu şi în timp, îşi reia locul prin grandoare, Umplând de frumuseţi, tot e are viaţă şi mişcare Mărturisindu-Te ca Arhitect şi Creator Preasfânt, Expunând atâtea mari minuni, văzute pe pământ Ce din neant au fost chemate în stadiul de creare! O, Tu, cel ce deţii misterul creării vieţii din neant, Singurul Stăpân al veşniciei fără-nceput şi sfârşit, Privind la-atotştiinţa Ta, îmi pare-un gând gigant Intruducându-mă în cugetarea firului cel alarmant De a pătrunde în enigma, nucleului divin frapant, Şi-a cugeta la Ea observ că spiritul, devine umilit Şi-n faţa maiestăţii Tale, gândirea-mi că s-a ofilit, Dar ea saltă în vibraţii, c-al veşniciei eşti Garant! În vasta-ntindere Universală a lumilor deja create, În cosmosul cel triumfal, cu sori, şi cu sisteme vii, Străbate forţa Ta supremă, prin legi clare aşezate, Care-n veci să dăinuiască pe principii de dreptate, Maniefestându-se-n Osana, prilej de sfinte bucurii Demonstrându-se-n cohorta, atâtor mii de galaxii Ce toate îşi au existenţa, vorbindu-ne de veşnicii În forţa Ta Dumnezeească, ce peste tot străbate! O, Infinitate Maiestuoasă, sublimă şi Necunoscută Ce în limbajul omenesc, nu e cuvântul de-ndestul, De-a Te numi-n prerogative, pentru-a fi umplută Măreţia şi puterea, ce strălucesc din opera făcută, A drgostei cea creatoare, în fericirea absolută; În faţa Ei, mă văd un fir de colb care pluteşte nul, În imensitatea spaţiului, din nesfârşitul gol destul Ca o fiinţă ce e-n redresare, din prăpastia căzută! Spiritul meu e-aşa de mic în încercarea de a tinde Să afle cât mai mult, din minunile mari, creatoare, Ce mă uimesc când meditez că nu le pot cuprinde În frumuseţea lor desăvârşită ce veşnic se întinde Şi mica noastră înţelepciune, nu le poate prinde În Universul cel superb, plin de sfânta Ta lucrare Prin sori strălucitori şi prin sisteme mii în nuanţare Aduse la existenţa, ce nimeni nu-o poate pretinde! O, Doamne Sfânt, Creator Desăvârşit al armoniei, Ce-n Universul fără margini, Tu legile-ai orânduit! Pentru fluida linişte-a măririi, ai lăsat zorii bucuriei Să-Ţi cânte, în gloria eternă, pe plaiurile veşniciei, Bunătatea şi îndurarea-n marile mistere ale tăriei Căci mare eşti prin preştiinţă, în tot ce ai binevoit, Ca măreţia şi puterea s-anunţe slava-n ce-ai zidit Rămase-n veşnica grandoare, a strălucirii măreţiei. În faţa Ta, Nemărginită-Nţelepciune, mă proştern! Micimea minţii mele, se pleacă-n scumpă adorare, Şi în prezenţa Maiestăţii Tale din veşnicii creatoare Îngenunchez, şi-n rugăciune, gândurile îmi aştern Recunoscând că sunt făptura Ta şi-ai drept patern, Asupra-mi, prin creaţie întâi, şi prin răscumpărare, Prin Jertfa de la Calvar, cu-a Ei putere salvatoare Piatră de iaspis ca temelie vieţii, ce va sta-n etern. Flavius Laurian Duverna
sâmbătă, 31 mai 2025