Je ne regrette rien

- Cu-atâta străduinţă n-am să mai pot vreodată
S-adun din fiecare secundă câte-un rest
Şi-n fiecare toamnă cu aur glazurată
Să te aştept pe-alee c-o doză de protest.

Tu să alergi spre mine de parc-ai recunoaşte
Că mâinile şi ochii, amnezici uneori,
M-au plămădit din fildeş, visând că mă voi naşte
C-un secol mai devreme... De ce-mi trimiţi scrisori?

Sau nu ştii că pe tine te vreau şi că nevoia
De-a te vedea mă doare... Străbate-acest infern
Să-ngenunchem, iubite, sub arbori de sequoia,
Acolo unde toamna-i un anotimp etern.

- Mă biciuieşte ploaia, dar n-o să am regrete
Dacă-mi pătrunde-n suflet, acolo unde ești,
Că lunile de toamnă sunt lungi şi desuete
Când strângi la pieptul umed minunile cerești.

Eu recunosc în tine o lacrimă de soare
Ce se prelinge caldă pe-al buzelor contur
Când anotimpul rece mă sfâşie și doare
Pe-aleea pietruită o umbră de condur.

Te-aştept şi-acum pe strada cetății unde vântul
Ne-a sărutat obrajii când ne-am îmbrățișat,
Tăceai, ca niciodată, dar eu ştiam cuvântul,
N-ai regretat, iubito! Regretu-i un păcat...

Liliana Trif &amp; Ioan Grigoraș